TimeForAds
Charlize Theron Ador Dior

Charlize Theron: Ador Dior

Coca-Cola propune o alternativa sanatoasa la retelele de socializare

Coca-Cola propune o alternativă sănătoasă la rețelele de socializare

O reclamă pe zi Nespresso - UMilk

O reclamă pe zi: Nespresso – UMilk

Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz

Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz



Posted by monica On March - 25 - 2012

Ce au în comun Moș Crăciun, monstrul din Loch Ness și calul troian? Toți sunt personaje de legendă si au deci, prin definiție, un caracter fantastic. Ce legătura au cu Hubba Bubba, celebra gumă de mestecat care promite baloane imense și nelipicoase? Fiecare din personajele mai sus-menționate este subiectul noii campanii pe print, care vine să susțină sloganul Hubba Bubba: Blow it out of proportion. Îl redau în engleză, deoarece este un joc de cuvinte excelent ales si care completează de minune poveștile din această  campanie. Expresia poate fi interpretată atât la sensul propriu cu trimitere directă către acțiunea de a umfla baloanele de gumă, cât și la sensul figurat, acela de a exagera.

Hubba Bubba și monstrul din Loch Ness

Cei din echipa de creație de la Gitam BBDO, Tel Aviv, Israel au venit cu ideea de a crea niște desene, frumos și foarte viu colorate, ca imaginația oricărui copil, în care este ilustrată povestea personajului (Moșul, monstrul sau calul) și cum  a evoluat ea de-a lungul timpului (a se observa ținuta povestitorilor). În cazul de față, putem vedea cum peștele din prima poveste ajunge, pe măsura trecerii timpului de la statutul de personaj banal dintr-o povestire obișnuită despre pescuit la statutul de monstrul din Loch Ness, pe principiul exagerării (blow it out of proportion) voite pe care îl presupune transmiterea prin viu grai a oricărei povești și care e musai să aibă un caracter fantastic, dacă povestea e pescărească. Caracterul fantastic – S.F. este susținut și de O.Z.N.-ul de pe fundal care răpește o vacă de pe colinele verzi ale Scoției, asta ca să știți și de unde provine legenda monstrului din Loch Ness.

Îmi place foarte mult această campanie care mi-a atras atenția prin mesajul bine susținut de imaginile excelent realizate. Admir și creativitatea echipei care a reușit într-o singură imagine să spună o întreagă poveste pentru a reda sloganul Hubba Bubba (observați că și bulele care spun povestea monstrului din Loch Ness, au structura baloanelor de gumă de mestecat).

O reclamă simplă, eficientă, colorată, veselă și plurivalentă ca și produsul pe care îl promovează: guma de mestecat Hubba Bubba.

Sursa

close
Facebook IconTwitter Icon