TimeForAds
Charlize Theron Ador Dior

Charlize Theron: Ador Dior

Coca-Cola propune o alternativa sanatoasa la retelele de socializare

Coca-Cola propune o alternativă sănătoasă la rețelele de socializare

O reclamă pe zi Nespresso - UMilk

O reclamă pe zi: Nespresso – UMilk

Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz

Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz



Posted by monica On October - 29 - 2012

Am avut plăcerea și onoarea de a participa vineri, 26 octombrie 2012, la prima ediție Digital Divas, un eveniment ”unic despre inspirație, comunicare, networking și implicare, despre resursele și oportunitățile de care femeile pot beneficia în ziua de azi pe Internet”.

Digital Divas 2012 – comunicarea se declină la feminin

Digital Divas a reunit mai multe doamne și domișoare active în online, dornice să cunoască oameni noi și să afle mai multe  despre experiența invitaților aleși să vorbească la eveniment despre impactul pe care implicarea acestora în online, în general, și pe rețelele de socializare, in mod special, l-a avut atât în viețile lor personale, dar mai ales profesionale.

Pentru că profilul acestui site este publicitatea, am remarcat în mod deosebit prezența partenerului Avon și a sponsorului Nikon. Vă vom spune pe scurt despre ce au vorbit invitații în ordinea prezenței lor pe scenă.

Andreea Ibacka la Digital Divas 2012

Cuplul Andreea și Cabral Ibacka a venit să împărtășească celor prezenți despre cum comunică în online persoanele publice. Ne-am bucurat să constatăm că cei doi formează un cuplu unit, frumos, care discută deschis și firesc cu toți cei ce le urmăresc activitatea profesională. Au declarat că aplică în activitatea lor de pe rețelele de socializare aceleași reguli după care se ghidează și în viața de zi cu zi, că bunul-simț, respectul, sinceritatea, textele scrise bine, însoțite de imagini sau filmulețe interesante sunt ingredientele-cheie cu care atragi atenția asupra ta și a blogului pe care îl deții.

Mădălina Uceanu la Digital Divas 2012

Pentru că o parte din personalitatea, valorile, principiile și experiențele personale se transferă din viața cotidiană în cea de pe Internet, acest aspect te poate ajuta în viața profesională dacă știi să îți gestionezi corect imaginea în online. În acest sens, doamna Mădălina Uceanu, Career Coach & Senior HR Advisor Career Advisor, a oferit o serie de sfaturi prețioase care s-au încheiat cu un citat relevant al Herminiei Ibarra - ”Making a major career change is not simply about picking up new technical skills and repackaging one’s image and resume. It is also about finding people we want to emulate and places where we want to belong.

Diana Enciu și Alina Tănasa la Digital Divas 2012

În aceeași notă, Claudia Tocilă, Alina Constantinescu și Sandra Clipea au povestit cum și-au găsit un job prin intermediul blogului sau al rețelelor de socializare. Despre pasiuni a vorbit Radu Ionescu, iar despre transformarea acestora în profesie au discutat Diana Enciu și Alina Tănasa, duo-ul dinamic și entuziast din spatele proiectului Absolutely Fabulous. Despre comunicare ca meserie făcută din și cu pasiune, muncă neîncetată și rezultate pe măsură, a vorbit Andreea-Mihaela Retea în calitatea de blogger, care ne-a uimit cu modestia cu care  a povestit despre experiențele pe care le-a bifat în C.V.-ul ei impresionant.

Andreea-Mihaela Retea la Digital Divas 2012

Sponsorii Avon și Nikon au răsfățat toate participantele cu surprize și tombole cu premii. Compania de cosmetice dedicată femeilor a amenajat un stand cu produse ce puteau fi achiziționate și încercate pe loc grație sfaturilor și îndemânării celor două make-up artists, iar ședința de machiaj a putut fi urmată de una foto la standul Nikon.

În cadrul Digital Divas, doamna Stela Toderașcu a vorbit din partea Avon în calitate de Sales Support and Digital Activation Manager despre prezența companiei în online și cum a contribuit acest lucru la creșterea vizibiltății și a vânzărilor. Am aflat că blogul Avon Space a apărut pe data de 8 mai 2009  cu scopul de a crea un loc de întâlnire virtual în care femeile să povestească ”despre produsele Avon altfel decât printr-o descriere în broșurî, ci prin experiența reală”.

Acest “colțișor de răsfăț, amuzament, cunoaștere și implicare” s-a transformat într-o comunitate solidă și unită, aflată în continuă creștere ce numără în prezent peste 270.000 fani pe pagina de Facebook aferentă. De altfel, Avon România a fost prima companie ce a marcat comunicarea directă cu consumatorii în online, fapt ce a fost remarcat, recompensat și preluat în alte țări în care Avon este prezentă.

Avon la Digital Divas 2012

Doamna Toderașcu a reamintit că Avon activează  în România de 15 ani, timp în care compania a derulat și desfășoară campanii de responsabilitate socială (“Stop cancer la sân” și ”Campania respectului“) alături de vedete ce au fost de acord să le susțină (Andreea Raicu, Andreea Marin Bănică).

Pentru a mulțumi tuturor ce le sunt alături, cel mai vizibil brand de cosmetice în online (distincție primită în 2011) a creat un filmuleț despre jurnalul Avon Space și al celor peste 200.000 prieteni pe care îl puteți urmări mai jos.

Mulțumim pe această cale Avon, Nikon, tuturor participanților, echipei Evensys pentru o organizare impecabilă și, în special, domnului Cristian Manafu, gazda evenimentului, care a întreținut atmosfera și dialogul într-un mod plăcut, cald și deschis, demonstrând încă o dată măiestria domniei sale în arta comunicării.

Foto

close
Facebook IconTwitter Icon