TimeForAds
Charlize Theron Ador Dior

Charlize Theron: Ador Dior

Coca-Cola propune o alternativa sanatoasa la retelele de socializare

Coca-Cola propune o alternativă sănătoasă la rețelele de socializare

O reclamă pe zi Nespresso - UMilk

O reclamă pe zi: Nespresso – UMilk

Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz

Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz



Posted by monica On December - 28 - 2012

Data de 21 decembrie 2012 a venit și a trecut ca orice altă zi din calendar și nu s-a remarcat decât printr-un val de glume, poze și ironii având ca subiect sfârșitul lumii. Unele voci au spus că așa-zisa apocalipsă mayașă a fost cea mai bună oportunitate de marketing, iar unele companii nu au stat cu mâinile în sân și au profitat de acest eveniment pentru a promova unele bunuri și servicii.

Industria hotelieră și cea  a restaurantelor au fost printre primele care au scos pe piață diverse oferte pentru sejururi și meniuri gândite pentru a sărbători sfârșitul lumii în stil mare. De exemplu, pentru suma modică de 79.000 de dolari de cuplu,  complexul hotelier de lux Rosewood Mayakoba (Mexic) a lansat pachetul ”The Ultimate New Beginning” ce conține o curățare spirituală sub îndrumarea unui șaman mayaș, precum și o excursie cu elicopterul pentru un tur al celor mai inportante vestigii arhitectonice alături de un arheolog.

Rosewood Mayakoba

Rosewood Mayakoba

foto

Hotelul J.W.Marriott din Cancun a oferit oaspeților săi o vizită a ruinelor de la Chichen Itza și tratamente spa inspirate de cultura mayașă. Restaurantele nu s-au lăsat mai prejos și au lansat meniuri care de care mai ispititoare. De pildă, lanțul de restaurante T.G.I.Friday’s a conceput ”Last Friday“, un meniu hipercaloric menit să încurajeze clienții să se bucure de o masă pe cinste și să plece cu stomacul plin și mulțumit. Alte restaurante au organizat petreceri și concursuri cu tematică apocaliptică, iar industria băuturilor alcoolice le-a ținut isonul cu oferte și sloganuri pe măsură: ”for one last toast to the end of the world.” (Unibroue, marcă de bere canadiană)

Cum s-a petrecut sfârșitul lumii în publicitate

Cum s-a petrecut sfârșitul lumii în publicitate

foto

Publicitarii au ținut pasul cu companiile care au dorit să lanseze campanii cu ocazia sfârșitului lumii, astfel că au fost create spoturi și printuri inspirate de evenimentul din 21 decembrie.

În Statele Unite, JELL-O și-a asumat meritul pentru salvarea lumii de la apocalipsa mayașă prin oferirea către zeii nemiloși a 2.012 porții de budincă și a lansat următorul spot creat de CP+B.

În Franța, Citroën a lansat pentru modelul Select un spot viral cu ocazia sfârșitului  lumii în care apocalipsa se confruntă efectiv cu o mică problemă tehnică. Reclama a fost creată de agenția H și redă sloganul “Categoric, nu se poate conta decât pe Citroën Select.”

Buzzman a creat pentru AXE un print potrivit căruia fetele se găsesc în Paradis. Ingenios și haios în spiritul AXE.

Print AXE - Joyeuse fin du monde

Print AXE – Joyeuse fin du monde

foto

România e reprezentată de un panou de pe strada Arthur Verona din București, ce atrage atenția într-un mod ironic asupra reducerilor de Black Friday.

Panou de pe strada Arthur Verona, București

Panou de pe strada Arthur Verona, București

foto

Exemplele de mai sus sunt dovada vie că cei ce au imaginație și spirit antreprenorial, pot întoarce orice situație în beneficiul și spre profitul lor.

sursă

 

close
Facebook IconTwitter Icon