TimeForAds
Charlize Theron Ador Dior

Charlize Theron: Ador Dior

Coca-Cola propune o alternativa sanatoasa la retelele de socializare

Coca-Cola propune o alternativă sănătoasă la rețelele de socializare

O reclamă pe zi Nespresso - UMilk

O reclamă pe zi: Nespresso – UMilk

Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz

Dansul găinii, sursă de inspirație pentru cel mai recent spot Mercedes-Benz



Posted by monica On July - 10 - 2012

Corona Extra a decis că este timpul să se implice într-o acțiune de protecție a mediului înconjurător, iar această decizie s-a concretizat în proiectul “Save the Beach” ce își propune să salveze anual o plajă europeană, aflată în pericol din cauza acțiunii distrugătoare a omului.

Potrivit www.coronasavethebeach.org, plajele sunt un loc pentru distracție și relaxare, ce oferă momente minunate, însă reciproca nu e valabilă în ce-i privește pe oameni. De aceea Corona crede că ar trebui să mulțumim pentru darurile oferite de plaje și a creat acest proiect care, începând cu 2009, a salvat plaja  Capocotta (Roma, Italia), în 2010 a fost rândul  Portman Bay din Cartagena (Murcia, Spania), iar anul trecut proiectul s-a ocupat de Litorale di Augusta (Sicilia, Italia).

Ediția din acest an este de-abia la început și îi invită pe internauți să intre pe site-ul oficial al organizației și să voteze plaja care merită și trebuie salvată în acest an. Cu această ocazie, agenția JWT din Barcelona a realizat o serie de print-uri care promovează acest proiect.

Corona Extra se implică în proiectul Save the Beach

Sursă

La prima vedere, par niște imagini obișnuite de la malul mării, dar dacă vă veți uita cu atenție, veți vedea că nu este vorba despre nisip. Nu este greu de ghicit ce este în locul acestuia având în vedere scopul proiectului ”Save the Beach” care are ca îndemn “Help us keep beaches as beaches“.

Corona Extra Garbage

Sursă

Eu zic că cei de la JWT și-ar fi ușurat mult munca dacă dădeau o fugă până la Mamaia. Imaginile de acolo ar fi ilustrat perfect cauza “Save the Beach”, un proiect imperios necesar și pentru plajele României.

Corona Extra Waste

Sursă

close
Facebook IconTwitter Icon